Psihologii sunt unanimi in a considera ca autosabojatul inconstient este o problema comuna a majoritatii persoanelor, desi fiecare are un mod unic de manifestare.Mult mai ingrijorator este faptul ca cel mai adesea nici nu recunoasteam ca prin autosabotaj ne provocam o suferinta continua. Pur si simplu, nu suntem constienti de existenta autosabotajului.
Prima reactie este negarea acestei agresiuni asupra propriei persoane. De aceea, vindecarea nu poate incepe decat prin recunoasterea faptului ca avem o problema de care trebuie sa ne ocupam.De ce ar fi atat de important sa ne mai asumam rezolvarea unei alte probleme, pe langa toate celelalte cu care ne confruntam zilnic?
Ei bine, autosabotarea propriului suflet este motivul pentru care visurile, aspiratiile si dorintele noastre se sting, uneori, inainte chiar de a prinde un contur. Aveti curajul sa va recunoasteti in aceasta afirmatie? Sunteti una dintre acele persoane care gandesc ca unele idei care le stimuleaza imaginatia nu sunt facute pentru ele? Sau chiar isi administreaza singure o lectie de realism?Procesul de vindecare al autosabotarii incepe cu dialogul interior, care trebuie sa fie cald, sincer si lipsit de o severitate inutila.
Sa privim in adancul sufletului si sa recunoastem ca toti ne dorim…certitudini. Cu totii ne dorim sa stim ce va urma, sa avem certitudinea unei anumite desfasurari a evenimentelor din viata noastra. Sa recunoastem ca atunci cand nu avem certitudini, preferam sa nu actionam, sa inabusim orice vis, dorinta sau initiativa. Frica de necunoscut este o amenintare mult prea mare si asa ajungem sa punem punct unor nazuinte.
Si ce ar fi rau, in a fi precaut in luarea oricarei decizii? In primul rand, faptul ca ne demontam orice incredere in propria persoana. Si astfel, ne ucidem propriile idei si visuri. Renuntam definitiv de a ne simti impulsionati, energizati, increzatori in propriul destin si nu vom mai ajunge niciodata pe acele culmi ale fericirii mentale, emotionale sau spirituale.
Concluzia ar fi aceea ca indeplinirea unor scopuri sau transpunerea in realitate a propriilor visuri inglobeaza in mod firesc si o mare doza de incertitudine, fara de care nu se poate. Dar, cel mai adesea, multi dintre noi refuza sa se confrunte cu incertitudinea si decid ca este mai sigur sa iti distrugi propriile visuri, sa iti sabotezi sufletul si sa te retragi in spatele unei sigurante false. Gandim ca vom fi fericiti, construindu-ne certitudini efemere si renuntand la tot ceea ce odata ne-a dat energia vitala.
Dar rutina, situatiile familiare, lipsa de actiune nu sunt certitudini. Miscarea, evolutia, schimbarea sunt singurele certitudini si de la acestea trebuie sa ne luam modelele de viata. Sa intelegem ce sta in spatele unui fals confort si siguranta, indiferent de imprejurare. Si sa intelegem ca rutina nu este echivalenta cu certitudinea, iar singura certitudine este clipa de fata cand putem sa fim buni cu noi insine, sa ne recunoastem dorintele si necesitatile, sa fim empatici cu sensibilitatile noastre si atunci, cu siguranta, vom fi mai toleranti si cu cei din jurul nostru.
Sa incetam sa ne mai autosabotam inconstient in numele unei false realitati. Sa ne definim visurile si aspiratiile si sa fim fericiti ca avem puterea sa visam. Sa ne deschidem sufletul catre curajul de a infrunta incertitudinile. Fie le vom transforma in realitate, fie vom invata cum sa o facem.