„Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei” (Luca 1, 28).
Cuvinte inaltatoare, rostite de Arhanghelul Gavriil, care deschid in mod solemn si duhovnicesc una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii – Buna Vestire, praznuita in fiecare an la data de 25 martie. Este prima sarbatoare inchinata Maicii Domnului consemnata in documentele bisericesti si un moment de profunda bucurie, chiar si in timpul Postului Mare, pentru ca vesteste Intruparea Mantuitorului nostru, Iisus Hristos.
In spatiul romanesc, aceasta sarbatoare este cunoscuta si sub numele de Blagovestenie – o denumire arhaica, dar plina de semnificatii, care a starnit in ultimii ani discutii si, uneori, neintelegeri. Unii o considera „invechita” sau „nepotrivita” pentru timpurile moderne. Altii cred ca astfel de nume trebuie abandonate pentru ca ar proveni dintr-un fond lingvistic precrestin. Dar realitatea este alta: Blagovestenia este parte autentica din mostenirea noastra spirituala, lingvistica si culturala.
O sarbatoare cu temei scripturistic si vechime bisericeasca
Temelia sarbatorii Bunei Vestiri se regaseste in primul capitol al Evangheliei dupa Luca. Arhanghelul Gavriil, trimis de Dumnezeu, vine in cetatea Nazaret din Galileea si ii aduce Fecioarei Maria vestea ca Il va naste pe Fiul lui Dumnezeu. Este momentul in care divinul coboara in lume si istoria mantuirii ia o turnura concreta, prin ascultarea smerita a Maicii Domnului.
Aceasta sarbatoare a fost confirmata documentar ca prima sarbatoare dedicata Maicii Domnului. Potrivit parintelui liturgist Ene Braniste, Buna Vestire a fost introdusa la Roma de Papa Leon al II-lea (681–683) sub denumirea de Sarbatoarea asteptarii Nasterii Domnului. Data celebrarii a variat initial intre 5 ianuarie si 18 decembrie in anumite regiuni din Apus, insa incepand cu secolul al XI-lea, data de 25 martie a devenit universala, fiind asezata exact la noua luni inainte de Nasterea Domnului.
In traditia ortodoxa, aceasta zi este marcata in mod special chiar daca se suprapune cu Postul Mare. Tipicul cel Mare al Sfantului Sava, folosit in intreaga Ortodoxie rasariteana, prevede ca in ziua Bunei Vestiri se face dezlegare la peste, vin si untdelemn, chiar si in post. Acest lucru reflecta nu o concesie, ci bucuria sarbatorii – o pauza in asceza, pentru a celebra inceputul mantuirii.
Ce inseamna „Blagovestenie”?
Denumirea de „Blagovestenie” provine din limba slavona, o limba care a avut un rol esential in viata religioasa a romanilor incepand cu secolele X–XI. In perioada medievala, slavona era limba de cult, dar si limba oficiala a cancelariilor domnesti, a manastirilor si a primelor texte religioase. Termeni precum blagoslovit, blago, vesti au ramas adanc inradacinati in vocabularul religios al romanilor, mai ales in lumea satului.
Etimologic, „Blagovestenie” este format din:
- „blago” – „bun” sau „binecuvantat”
- „vesti” – „veste” sau „anunt”
Asadar, cuvantul inseamna „Vestea Buna” sau „Vestea Binecuvantata”, referindu-se direct la momentul in care Arhanghelul aduce vestea Intruparii lui Hristos.
In lumea satului romanesc, aceasta sarbatoare nu era doar un eveniment religios, ci si un semnal al renasterii naturii. Se spunea ca in ziua Blagovesteniei:
- „Cucul canta pentru prima data in an”
- „Daca-l auzi si ai bani in buzunar, vei avea noroc tot anul”
- „Se dezleaga glasul pasarilor si pamantul incepe sa rodeasca din nou”
Astfel, praznicul era vazut ca o intalnire intre harul ceresc si inceputul primaverii, o punte intre sufletul omului, natura inconjuratoare si lucrarea lui Dumnezeu.
Traditie, nu ramasita: puterea unui cuvant mostenit
Chiar daca de la secolul al XVII-lea incoace limba romana a inceput sa fie folosita oficial in slujbele religioase, multe dintre denumirile sarbatorilor au ramas in forma lor slavona, ca o punte vie intre trecut si prezent. A spune „Blagovestenie” nu inseamna a te intoarce in Evul Mediu, ci a pastra legatura cu radacinile identitare ale Ortodoxiei romanesti.
Astazi, poate parea neobisnuit pentru unii sa auda astfel de denumiri arhaice. Dar in ele se pastreaza nu doar sunetul unei limbi vechi, ci duhul unei credinte profunde, transmise prin grai, rugaciune si obicei, din generatie in generatie.
Blagovestenia nu este doar o alta denumire pentru Buna Vestire. Este o marturie a continuitatii dintre limba credintei, sufletul poporului si lucrarea lui Dumnezeu in istorie. Si atata vreme cat aceasta sarbatoare va fi praznuita in casele, bisericile si inimile romanilor, cuvantul „Blagovestenie” isi va pastra intreaga lui frumusete – tainica, calda si vie.