Imi povesteste bunica despre trecut. Femeile de la tara, mult prea ocupate cu gospodaria, nu se internau inainte de nastere, de fapt nici nu erau maternitati pe-atunci. Cand le apucau durerile, trimiteau dupa mosica, femeia calificata la locul de munca sa asiste la nastere si sa se ocupe de copil. Dezbatem indelung subiectul, mai ales ca eu pledez pentru ingrijiri medicale autorizate.
Cu toate acestea stiu cel putin zece copii mositi de ultima mosica in viata, care a ajuns la venerabila varsta de 80 de ani.Acum cu siguranta ca i-ar fi teama sa mai tina un copil in bratele care ii tremura.
Femeia aceasta acoperea o nevoie a comunitatii. Poate ca nu ii placea sa vada atata sange si atat suferinta, poate ii era teama sa nu greseasca, dar nu putea sa refuze pe cineva, stiind ca femeile o asteptau cu atat nerabdare.
Cunostinte empirice legate de sanatate existau. Medici erau foarte putini la vremea aceea, iar oamenii erau saraci sa ajunga in orasele mari. Ei se duceau sarmanii cu carutele la 50 de kilometri distanta de sat, la campie, sa isi lucreze pamanturile. Asa au aparut si „dentistul satului”care se rezuma la scosul dintelui sau maselei care durea ingrozitor, vraciul satului care avea cate un ceai din plante pregatit pentru orice durere si boala, veterinarul satului.
Oameni pregatiti cu ceea ce era nevoie, cu putere si prezenta de spirit, reuseau sa scoata marul din gatul vitelului, sa taie de sangerat, sa iti salveze animalul de la moarte sigura. Pe atunci nimeni nu se gandea sa afle totul despre videochat in Bucuresti. In cazul in care animalul nu se facea bine, venea randul macelarului. Sigur ca plecai mai departe, sa nu vezi cum iti sacrifica animalul crescut de tine, dar trebuia sa revii sa ii dai vasele in care sa puna carnea si sa il ajuti.
Portiona ca un profesionist ca tu sa ai carne si de o ciorbica si de friptura si de tocanita sau de pastrama. Aceasta categorie de oameni exista si astazi in lumea satelor ca doar nu angajezi pe cineva cu carte de munca sa iti taie vitelul sau porcul! De regula ei sunt platiti in carne si se multumesc cu un castron de ciorba si o bucata buna de friptura la incheierea operatiunii.
Simpatici sunt si samsarii. Ce fac ei? Ai ceva de vandut, iar calitatea marfii este cam precara? Apar ca din senin si iti lauda marfa atat de tare, incat iti vine sa nu mai vinzi. Doresti sa cumperi ceva mai ieftin? Ii iei cu tine sa negocieze la sange. Uneori lucreaza la comanda, pentru altii, alteori isi fac si lor servicii. Samsarul are de castigat din tot ceea ce face si sfarseste prin a se avea bine cu toata lumea, fiindca la o adica, stie sa se scuze cu:
-De unde sa stiu eu, nene, ca vaca dadea cu piciorul sau ca oaia avea peste 10 ani?
Urmeaza bucatareasa satului, cea care stie sa faca mancare de te lingi pe degete din orice si care face fata si la nunti, botezuri sau pomeni.
Pe ea o intrebi cum sa iti iasa cozonacii pufosi sau ii duci sa ti-i faca, de la ea afli secrete culinare seculare.
Mai sunt categorii de intreprinzatori, inca mai sunt. Urmeaza mesterii.
Unii stiu meserie foarte bine si sunt platiti ca atare. Iti fac in cateva zile un hambar, un cotet, o fanarie, o bucatarie, altii invata meserie la tine si iti iau bani mai putini, dar sa nu te astepti ca lucrarile lor vor tine prea mult.
Se conduc dupa principiile: „Cine face si desface/Toata vara are ce face” si „Daca nu curge, pica”.
Ei iti fac o alee pietruita, iti repara un zid si iti fac o soba in bucataria de afara. Tot ei vin cu o matura de nuiele si cu o spinare de tei in schimbul unei cafele mari, al unui pahar de tarie si bani din care sa isi ia doi copii (adica doua sticle de bere de 2 litri).Trebuie sa va spun ca am avut si informatorul satului si reporteriul bine informat, care ne chema special sa ne spuna ce s-a mai intamplat nou, apoi se transforma in chestor sa afle informatii si de la noi.