Creată de un grup de dezvoltatori români, DearCar este o aplicaţie disponibilă gratuit pentru iOS şi Android, prin care şoferii pot comunica foarte uşor între ei doar pe baza numărului maşinii.
Astfel, şoferii îşi pot solicita ajutor unii altora în trafic, îşi pot transmite mesaje utilitare sau atenţionări. Şi pietonii pot intra în aplicaţie înregistrându-se cu nickname, fără alte date personale, pentru a transmite mesaje şoferilor din trafic.
„Sunt unul dintre milioanele de şoferi din România şi mă lovesc zilnic de problemele din trafic. Toate acestea ne fac să fim agresivi la volan şi mai nervoşi decât e cazul. Tehnologia vine însă în ajutorul nostru. Acum şoferii îşi pot rezolva problemele civilizat. Dacă autorităţile nu ne ajută să avem un trafic mai plăcut, să facem noi, şoferii, tot ce putem pentru o viaţa mai uşoară la volan!”, spune George Butunoiu, şofer şi antreprenor.