Încurajaţi de creşterea salariilor, românii au luat mai multe credite ca niciodată, şi-au ajuns să datoreze peste 132 de miliarde de lei băncilor, un record al ultimilor zece ani.
Cel mai mult a crescut creditul de consum, luat rapid, chiar într-o singură zi, pentru mici reparaţii în casă, excursii, maşini sau mai nou studii, spun specialiştii. Mulţi s-au grăbit să se împrumute acum şi pentru că din 2019, condiţiile de acordare a împrumuturilor se vor înăspri.