Scriuceva.ro – Articole Pentru Afacerea Ta | Homepage
Tehnici folosite la cursurile de dezvoltare personală pentru copii

Tehnici folosite la cursurile de dezvoltare personală pentru copii

🕔28.May 2015

 

Nu spun că este ceva rău să ai o imaginație bogată dar atunci când aceasta scapă de sub control și te ține prizonier într-o lume imaginară care nu te lasă să fii atent la ce este în jurul tău.

În general tehnicile folosite la aceste cursuri de dezvoltare personală pentru copii sunt bazate pe joacă. Este foarte important ca fiecare dintre copii să fie integrat în activitățile organizate și să fie stimulați să socializeze. Desenul, modelajul, improvizația muzicală sau dansul sunt toate activități care se regăsesc incluse în activitățile cursurilor de dezvoltare personală pentru copii. Prin aceste activități copilul este stimulat să își dezvăluie temerile, nevoile sau dorințele.

De exemplu în cazul în care terapeutul și copilul se vor juca cu niște marionete, în cadrul acestui joc terapeutul își va da seama mai bine despre modul în care trebuie să aplice tratamentul asupra copilului. În funcție de modul în care copilul alege să denumească personajele, rolul pe care îl vor juca sunt aspecte desprinse din mediul real în care se află acel copil. Aceste aspecte îi oferă psihologului indicii clare despre mediul din care provine copilul, despre relația pe care o are acesta cu părinții lui și așa mai departe.

Cel mai adesea proiecția este calea cea mai sigură prin care copilul se dezvăluie cel mai bine față de psiholog și vorbește despre el. Dacă ați fost atenți vreodată la muzică atunci cu siguranță știți care este impactul acesteia. Prin mesajele pe care muzica le transmite ne putem da seama cu ușurință care sunt stările emoționale ale unui individ.

Copii care sunt temători în ceea ce privește exprimarea sentimentelor care îi încearcă sau au rețineri în ceea ce privește exprimarea experiențelor pe care le au în mediul de acasă.

În cadrul acestor cursuri de dezvoltare personală pentru copii aceștia învață cum să gestioneze mai ușor situații cu care se confruntă în realitate iar grupurile care se constituie la aceste cursuri sunt de regulă formate din persoane din același mediu social. De asemenea în aceste grupuri se creează o relație mai strânsă între membri, se apropie mai mult unul față de celălalt, se simt mai uniți datorită faptului că i-a adus împreună o situație similară.

În cadrul acestor grupuri constituite la cursurile de dezvoltare personală pentru copii aceștia învață să comunice fluent unul cu celălalt, să își exprime mai cu îndrăzneală dorințele și sentimentele, să fie conștienți de resursele și de capacitățile lor în comparație cu ale celorlalți dar asta fără să le afecteze încrederea în sine iar astfel își vor îmbunătăți relațiile cu cei din jurul lor.

De asemenea în cadrul acestor cursuri de dezvoltare personală pentru copii aceștia învață cum să lucreze cu propria persoană, cum să se dezvolte pe parcursul vieții fără nici un alt ajutor din exterior, cum să descopere lucruri valoroase despre sine pe care să le poată exploata într-un mod pozitiv.

În concluzie aceste cursuri de dezvoltare personală pentru copii cu www.Discover-me.ro folosesc doar acele tehnici menite să îi ajute pe copii să se dezvolte mai bine într-un mod armonios prin joacă dar și prin alte metode atractive pentru ca să ducă o viață lipsită de griji așa cum trebuie să fie defapt viața unui copil.

Similar Articles
Cu Agni Mundi afli totul despre atacurile energetice si paranormal

Cu Agni Mundi afli totul despre atacurile energetice si paranormal

Poate ca ati auzit persoane vorbind de atacuri energetice si nu le-ati crezut pana cand

Descopera  cele mai pretioase invataruri in cartea  „Arhanghelul Metraton ”, de Joshua David Stone !

Descopera cele mai pretioase invataruri in cartea „Arhanghelul Metraton ”, de Joshua David Stone !

Cartile spirituale ne ajuta sa ne redescoperim si sa ne continuam drumul in viata asa

Copilul tau are nevoie de o educatie corecta. Alege programul after school asigurat de gradinita particulara Chitzi Bush

Copilul tau are nevoie de o educatie corecta. Alege programul after school asigurat de gradinita particulara Chitzi Bush

  Daca si tu faci parte din grupul de parinti care petrec prea mult timp in

Jucarii copii educative pentru dezvoltarea celor mici prin invatare

Jucarii copii educative pentru dezvoltarea celor mici prin invatare

Dezvoltarea armonioasa a celor mici este strans legata de joaca, deoarece prin joc, copii deprind

International Know-How Center organizeaza curs ingrijitoare batrani in judetul Bihor

International Know-How Center organizeaza curs ingrijitoare batrani in judetul Bihor

Vrei sa pleci in Germania si sa ai grija de batranii singuri sau bolnavi de

About Author
スーパーコピーブランド ロレックススーパーコピー オメガスーパーコピー ブルガリスーパーコピー ブライトリングスーパーコピー カルティエスーパーコピー シャネル時計コピー IWCスーパーコピー フランクミュラースーパーコピー パネライスーパーコピー タグホイヤースーパーコピー ウブロスーパーコピー ガガミラノスーパーコピー ルイヴィトンスーパーコピー シャネルスーパーコピー エルメススーパーコピー グッチスーパーコピー ボッテガヴェネタスーパーコピー プラダスーパーコピー セリーヌスーパーコピー